Am peste un metru 90, şi sunt foarte fericit că am peste 1.90. Pentru că am putut vedea, nu doar asculta, un concert ce cu greu va mai putea fi egalat în România.
De săptămâni bune, de când am aflat că vin Muse la Bucureşti, le ascult muzica în delir. Zilnic,fără excepţie, în drumul către/de la job mi-am făcut urechile flenduri cu cântecele lor. Am ajuns, astfel, să le ştiu versurile pe de rost.
Am toate albumele lor. Am cumpărat biletul la concert în prima dimineaţă în care acestea au fost puse în vânzare.Am fost primul care a dat pe radio ştirea concertului de la Bucureşti. Ultimului meu buletin de ştiri de la Guerrilla i-a urmat o piesă Muse (Invincible, pentru cumoscători).
Le-am cumpărat tricoul după concert. Biletul e pus trofeu pe perete.
Şi, ciudat, astăzi aş fi putut să ascult orice fel de muzică, numai Muse nu.
După concertul de aseară, încă îmi vâjâie capul, încă mi se face pielea găină dacă închid ochii şi îmi imaginez scena aia vie dinspre care venea o apocalipsă de sunete, uluitor ambalată în spaţiu cu clădirea bisericii Caşin.
E greu să mai asculţi în mp3 melodii la 128 de kilo imediat după ce le-ai văzut şi ascultat live. Pur şi simplu e nevoie de o perioadă post concert.
Şi apropo de ce ziceam la început, în timpul concertului, de la înălţimea celor aproape 2 metri pe care îi am, am coborât privirea vreo 30 de centimetri. Şi a urmat revelaţia. Este incredibil, lumea încă vine la concerte, deşi mi-am dat seama că cei mai mulţi nu văd nimic!!! :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
salut ciprian. am stat langa tine la muse. din pacate de cele mai multe ori am cascat. au cantat foarte misto, au avut lumini ok, proiectii dar nu a fost spectacol... asa si asa. ii dau nota 7 din 10.
Trimiteți un comentariu