Musekova

imagini de la concertul muse de la moscova, de pe 15 octombrie.

drama? no way!

peste câteva ore voi merge la concert. în mod firesc ar fi trebuit să scriu despre asta abia după ce mă voi fi întors de acolo. nu o fac pentru că nu vreau să conving pe nimeni de nimic.
sunt doar fericit să stiu că există byron. si că au un album- forbidden drama-lansat luna asta ,un album pe care eu îl consider cel mai bun scos până acum în românia.
greu digerabil, deci deloc comercial.si totusi, impecabil.
de-aia nici nu vi-l recomand.
si apropo de fericire, cred că a venit vremea să scriu despre clandestino.
stay tuned!


latter edit: mi-am făcut palmele flenduri, nu mai am voce şi, dumnezeu stie cum, am făcut şi un cârcel la picior în timpul concertului.
dane, cel puţin pentru albumul ăsta, sunt fanul vostru pe viaţă.

Ciocnirea civilizaţiilor. :)

Un prieten din Bacău, profesor, a renunţat la oraş şi s-a mutat la ţară. E fericit şi îl admir.Şi-a pus pe messenger cel mai mişto status pe care l-am citit vreodată.

Sunt la lemne. Dati un buzz!

Respect, Dane!

Nişte ţărani.

am avut noi un an bun la concerte, dar din punct de vedere al atitudinii faţă de artişti suntem încă în perioada cretacică.
m-am convins de asta în clubul ţăranului(vai, ce ironie!), la un concert silent strike, lucian ban şi alex harding. primii doi sunt electronişti , iar harding e un saxofonist american cu greutatea’n propriu şi figurat.împreună au scos un concert electro-jazz uluitor.ceva rar despre care poţi vorbi cu mândrie şi copiilor.a fost uluitor de minunat ce s-a întâmplat pe scenă, cum la fel de uluitor a fost ce s-a întâmplat dincoace de ea.cred că mai degrabă pulsează acum mobilul meu de pe birou decât au făcut-o cei care erau în sală şi care au plătit pentru asta.un public imbecil şi anost(scuzaţi cuvântul anost), deloc cunoscător şi deloc cu chef de joacă.deşi loc era destul.
păi, băi ţăranilor, dacă tot aţi plecat din provincie, nu mai bine staţi voi dracului acasă? şi ferească dumnezeu să vă prind anul viitor pe stadion la concert la u2!!

Muse. De la înălţime.

Am peste un metru 90, şi sunt foarte fericit că am peste 1.90. Pentru că am putut vedea, nu doar asculta, un concert ce cu greu va mai putea fi egalat în România.
De săptămâni bune, de când am aflat că vin Muse la Bucureşti, le ascult muzica în delir. Zilnic,fără excepţie, în drumul către/de la job mi-am făcut urechile flenduri cu cântecele lor. Am ajuns, astfel, să le ştiu versurile pe de rost.
Am toate albumele lor. Am cumpărat biletul la concert în prima dimineaţă în care acestea au fost puse în vânzare.Am fost primul care a dat pe radio ştirea concertului de la Bucureşti. Ultimului meu buletin de ştiri de la Guerrilla i-a urmat o piesă Muse (Invincible, pentru cumoscători).

Le-am cumpărat tricoul după concert. Biletul e pus trofeu pe perete.
Şi, ciudat, astăzi aş fi putut să ascult orice fel de muzică, numai Muse nu.
După concertul de aseară, încă îmi vâjâie capul, încă mi se face pielea găină dacă închid ochii şi îmi imaginez scena aia vie dinspre care venea o apocalipsă de sunete, uluitor ambalată în spaţiu cu clădirea bisericii Caşin.
E greu să mai asculţi în mp3 melodii la 128 de kilo imediat după ce le-ai văzut şi ascultat live. Pur şi simplu e nevoie de o perioadă post concert.

Şi apropo de ce ziceam la început, în timpul concertului, de la înălţimea celor aproape 2 metri pe care îi am, am coborât privirea vreo 30 de centimetri. Şi a urmat revelaţia. Este incredibil, lumea încă vine la concerte, deşi mi-am dat seama că cei mai mulţi nu văd nimic!!! :)